A
fost nevoie sa fac o singura data paine si deja mi s-a declansat
dorinta de a cerceta, experimenta si a ma bucura tot mai mult de ea.
Deocamdata sunt un Ulise care cauta drumul spre casa si se bucura de reusitele si esecurile de pe parcurs.
Este
o calatorie catre reteta perfecta, usoara si care sa iti aduca bucurie
prin gustul sau. Nu vreau sa ajung sclava bucatariei dar doresc sa ma
bucur de ceva cu adevarat bun.
Painea poate fi ceva foarte simplu sau ceva extrem de sofisticat, depinde cum esti obisnuit sa o privesti.
Painea,
in cantitati moderate (evident ca daca nu e ilegala sau imorala trebuia
sa ingrase), este o placere. Si cand miezul acela pufos inconjurat de o
crusta aurie este produsul sarguintei tale, satisfactia este si mai
mare.
Am studiat o saptamana
intreaga diverse bloguri si site-uri ale unor oameni care fac din
mancare si din paine in special, o arta. Am decis sa mixez, sa compilez
si sa nu ma abat de la un drum simplu care sa imi asigure un rezultat
yummy. Nu imi plac retetele complicate, cu multe ingrediente si care
necesita ore intregi de preparare si pregatire psihologica inainte de a
te apuca de ele. Deci tusa personala si-a spus cuvantul si de aceasta
data.
Iata
cum am preparat painea aceasta si marturisesc ca desi cea de saptamana
trecuta mi s-a parut al naibii de buna, cea de astazi mi s-a parut
geniala:
Ingrediente:
500 g faina alba;
25 g drojdie;
lapte caldut semidegresat (din ochi, in jur de 400 ml);
un praf de zahar;
sare (cam jumatate de lingura rasa, eu nu sunt fan sare);
ulei de masline;
un galbenus de ou.
Mod de preparare:
Am
zdrobit drojdia cu furculita, am pus un praf de zahar peste aceasta
pentru a o dizolva, am adaugat putina apa (la temperatura camerei) si am
amestecat bine. In plus fata de reteta de saptamana trecuta, am adaugat
o lingura cu varf de faina, am amestecat bine si am lasat amestecul sa
lucreze vreo 15 minute. A iesit un fel de maia, nu foarte sofisticata,
un inceput de maia mai exact dar suficient de "prelucrata" pentru nevoie
mea (o maia pentru puturosi sa ii zicem).
Am
pus faina cu sarea intr-un castron larg si moderat de inalt
(achizitionat astazi special pentru painea ce avea sa urmeze), am
adaugat in centru maiaua si am inceput framantarile, de la mijloc spre
exterior adaugand din cand in cand laptele caldut si cate putin ulei de
masline atunci cand consideram ca aluatul mi se lipea prea tare de
maini.
Saptamana trecuta am
pus si un ou, astazi am decis sa incerc fara si s-a dovedit ca nu era
neaparat necesar, cred ca ramane insa o optiune de luat in seama pentru
ca rau nu are ce sa faca.
Totul
se face vazand si facand. Repet ca e posibil sa ai impresia ca va iesi
un fiasco total dar nu trebuie sa disperi sau sa abandonezi (e ca in
viata) ci sa stii cum trebuie sa reactionezi ca sa obtii ce iti doresti.
In functie de cat de tare sau lipicios va fi aluatul se adauga pe parcursul framantarii, lapte sau faina, dupa caz.
Am
lasat aluatul la dospit vreo ora in cuptor (al meu are, se pare, o
functie speciala Rising la 40 de grade care mi-a permis sa grabesc cumva
procedura).
Apoi, am
crestat cu un cutit painea ce avea sa fie, am uns-o cu ulei de masline
si galbenusul de ou si am lasat-o la copt vreo 45 de minute la 200 grade
temperatura.
Apoi ne-am desfatat cu o paine minunata, rotunda si rumena, din care am ciugulit toata ziua.